INFORMATII DE PRESA  
Campanie Nationala - Invatamant  




 

 

COMUNICAT DE PRESA

 

 

 

 

            In perioada  07.12.2005-13.12.2005 , se va desfasura  Campania  în unităţile din învăţământ privind respectarea reglementărilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii profesionale.

 

 

 

1. Obiectivele campaniei:

-          informarea personalului care lucrează în unităţile de învăţământ asupra obligaţiilor şi drepturilor care le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu prevederile legale;

-          conştientizarea angajaţilor asupra riscurilor la care se expun în timpul desfăşurării activităţii prin nerespectarea regulilor de protecţia muncii;

-          informarea şi conştientizarea elevilor, ucenicilor şi studenţilor cu privire la importanţa însuşirii unei culturi a prevenirii încă de pe băncile şcolii şi la necesitatea îmbunătăţirii permanente a acesteia pe tot parcursul vieţii profesionale.

2. Grupul ţintă

În prezenta campanie grupurile ţintă sunt cadrele didactice, personalul nedidactic şi elevii/ucenicii în perioada efectuării practicii  profesionale.

În etapa din 07.12.2005-13.12.2005 a campaniei, vizitele de inspecţie se vor desfăşura în primul rând în licee şi şcolile de arte şi meserii şi, dacă resursele o permit, şi în şcolile generale.

3. Motivarea campaniei

         Motivele pentru care Inspecţia Muncii a introdus în Programul cadru de acţiuni pe 2005, la poziţia 4, Campania în unităţile din învăţământ privind respectarea reglementărilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii profesionale, sunt următoarele:

 

         - în România, aproape 500.000 de oameni lucrează în domeniul învăţământului, plasând, în ultimii 6 ani, sectorul educaţie pe primul sau pe al doilea loc, după agricultură sau după comerţul cu amănuntul. Aceşti angajaţi sunt conducători de unităţi de învăţământ, profesori, asistenţi, laboranţi, maiştri, personal administrativ, muncitori etc. Toţi contribuie la educarea tinerei generaţii;

         - deşi mediul de muncă din şcoli nu presupune la fel de multe riscuri ca industria sau construcţiile, nu este total lipsit de riscuri pentru securitatea şi sănătatea angajaţilor. Statisticile Institutului de Sănătate Publică evidenţiază că aproximativ 1 din 5 salariaţi (în 2003, 110.659 expuşi din 477.958 angajaţi) sunt expuşi la o mare diversitate de factori de risc profesional: statul îndelungat în picioare, la calculator sau la masa de lucru, vorbitul îndelungat, praful de cretă, iluminatul insuficient, transmiterea de boli contagioase, riscuri chimice, fizice, biologice, mecanice, electrice, stresul etc.

         - statisticile române privind numărul de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale în domeniul educaţiei sunt sub cele ale celorlalte state ale Uniunii Europene pentru că o serie de accidente uşoare nu se declară iar la declanşarea unor boli nu se face conexiunea cu traseul profesional, fie din cauza necunoaşterii legislaţiei, fie din cauza neconştientizării importanţei respectării normelor de protecţie a muncii pentru sănătatea lor;

            - în rezoluţia Consiliului Uniunii Europene (2002/C 161/01) referitoare la strategia comunitară în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2002- 2006, se prevede necesitatea promovării unei culturi a prevenirii încă din primele stadii de educaţie şi asigurării unei instruiri continue, ca parte integrantă a fiecărei zile de muncă.

         - informarea comunităţii educaţionale despre Campania Săptămâna Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) 2006 care are tema: Tinerii şi SSM şi urmează să se  desfăşoare sub deviza Start sigur.

 

         Strategia Uniunii Europene în domeniul educării angajaţilor de mâine urmăreşte:

-          pregătirea copiilor şi tinerilor pentru protejarea sănătăţii şi securităţii în viitoarea viaţă profesională;

-          educarea pe toată perioada activă a tuturor cetăţenilor şi angajaţilor;

-          creşterea implicării sistemului de educaţie iniţială şi continuă în îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.

 

         Această strategie este clar focalizată pe tineri având în vedere că, începând din mai 2004, în cele 25 de state membre sunt aproximativ 75.000.000 de tineri care pot lucra oriunde în interiorul Uniunii.

         Statisticile Uniunii Europene relevă faptul  că lucrătorii cu vârste între 18 şi 24 de ani sunt, în medie, de 1,4 ori mai expuşi accidentelor de muncă în comparaţie cu ceilalţi angajaţi.

Statisticile Inspecţiei Muncii care arată că aproximativ 28 % din accidentele de muncă au loc în primul an de activitate la un nou loc de muncă şi aproximativ 53 % în primii cinci ani de muncă la un loc de muncă nou.

        

Principiile fundamentale ale unei educaţii eficiente în domeniul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale, aşa cum rezultă din experienţa ţărilor dezvoltate cât şi a României, sunt:

-         educaţia în domeniu la vârste mici trebuie să urmărească în principal crearea unui comportament preventiv şi însuşirea unor reguli de igienă;

-         formarea şi dezvoltarea capacităţilor de prevenire trebuie să fie generalizată in cadrul tuturor disciplinelor tehnice şi umaniste astfel încât sistemul educativ, în ansamblul său, să conducă la crearea unor atitudini şi comportamente preventive;

-         nu trebuie să existe destinatari privilegiaţi în ceea ce priveşte formarea şi dezvoltarea capacităţii de prevenire; cunoştinţele în domeniu sunt necesare atât  personalului de execuţie cât şi managerilor.

 

Conform acestor principii, securitatea şi sănătatea în muncă este o problemă de educaţie şi conştiinţă. Viitorii salariaţi şi salariaţii, manageri sau executanţi, trebuie conştientizaţi că sunt pe deplin responsabili de securitatea şi sănătatea lor în procesul de muncă, în primul rând, în propriul interes şi în cel al familiilor lor. Formarea şi dezvoltarea comportamentului preventiv trebuie să facă parte din formarea profesională şi să fie continuată în diverse forme de instruire pe toată perioada vieţii active.

 În vederea formării acestui comportament preventiv ca parte componentă a personalităţii fiecărui individ şi ca o dovadă a profesionalismului său, se impune informarea şi sensibilizarea tuturor factorilor de decizie de necesitatea educării tuturor membrilor societăţii.

 

4. Mesajul cheie al campaniei

 

,,Securitatea şi sănătate în muncă. Înveţi azi să te păzeşti o viaţă!’’

5.  Organizarea

 

Coordonatori ai organizării şi desfăşurării campaniei  la nivelul Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt

 

 - jur. Popescu Ioan – inspector sef

 - ing. Trusescu Vasile – inspector sef adjunct in domeniul  securitatii si sanatatii in munca

 - ing. Lapusneanu Virgil -  sef serviciu in domeniul  securitatii si sanatatii in munca

 - inspectorii de muncă din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

 - jur. Harlea Ilie Nicolae responsabil cu relaţia cu mass-media locală.

 

 

Purtator de cuvant

Jur. Harlea Ilie Nicolae